Radu Rizea

M-am intalnit cu vinul la inceputul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, sa primesti vin gratis intr-o carciuma tinea mai degraba de SF decat de vreo actiune de promovare de zi cu zi, a oricarui producator cu capul pe umeri, din ziua de azi. Stiu ca am ramas cu gura cascata pe tot parcursul degustarii, coplesit de revelarea (revelatia) unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zarisem nici macar din greseala (vazusem cateva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atat). Ca si cum ai intra in dulapul bunicii si te-ai trezi intr-o Narnia plina de butoaie si podgorii. La sfarsitul degustarii eram mai mult nervos decat entuziasmat, si asta pentru ca nu intelegeam cum poate exista o lume atat de mare, de complexa si de la indemana, pe care sa fi ignorat-o atata vreme. Iar cand am inteles ca nasul ma va sprijini in acest demers si, mai tarziu, cand am descoperit munca si dragostea din spatele fiecarei sticle (stiu, suna a cliseu, dar nu e!), am stiut ca drumul meu nu se mai poate desparti de drumul vinului vreodata.

Comentariile lui Radu Rizea

CAPITEL SAN ROCCO VALPOLICELLA RIPASSO 2016
Data degustarii: 02.05.2019

Un Ripasso asa cum ti-l inchipui, daca iti plac vinurile din Valpolicella. Rotund, integrat, cu un corp atletic, desi alunecos si matasos cat sa-l vizualizezi mai degraba ca fiind suplu. Arome complexe, etajate si specifice, de la notele balsamice la camfor / eucalipt / mentol, ba chiar ceva cola si vanilie, dar cu un centru puternic de gemuri si nuci scoase din marmelada. Și gustul aminteste de cola, oarecum, dar doar printre tonurile puternice de prune uscate, dulceata de coacaze si fructe negre proaspete. Tanar, debordand de prospetime, dar frumos integrat, puternic si cu restul traditional de zahar aproape insesizabil. Frumos, dom'ne, ce sa mai!

SAINTAYME

Saint-Emilion Grand Cru Classe
SAINTAYME
Data degustarii: 02.05.2019

Denis Durantou este proprietar al Château L’Eglise Clinet, una dintre podgoriile de renume din Saint Emillion, dar si al Les Cruzelles (Lalande-de-Pomerol) si al Montlandrie (in Côtes de Castillon). Discret, fara mare zgomot online sau prin presa de orice fel, isi vede de treaba ca un bizon fara dusmani naturali - molcom, fara nici o apasare, in ritmul pe care si l-a ales si care ii convine. Nu este unul dintre monstrii sacri ai facerii vinului, dar nici nu m-ar mira sa devina unul inainte de trecerea la cele sfinte. Ca imagine, corespunde. Dar atat despre om. Vinul este - hm, - exceptional, pentru cine bea asa ceva. E genul de vin care miroase atat de bine incat toata lumea amuteste de placere. Mure, afine, dude negre, fructe integrate, parca ai jura ca e 2012, nu 2016. In gust, insa, incepe sa semene cu suratele de varsta sa, isi tradeaza putin tineretea - e mult mai intens decat promitea nasul initial, aproape ca arde limba cu picanteriile sale (piper, ardei iute), iar pe final isi tradeaza si alcoolul destul de ridicat (14,5%). Dupa ce trec intensitatile de meteor in flacari, persista subtil si lung ceva nuci, mieji de caisa, oricum de ceva lemnos, dar nu provenit din obisnuitul butoi de vin. E de gustat acum, apoi prin octombrie, si apoi la fiecare sase luni pana cand epuizati stocul. Dupa umila mea parere, 24 de sticle nu ajung ca sa aflati pana unde poate merge. Dar varful de consum va veni, pe de alta parte, mult mai repede - 12-18 luni. Succes!

PRINCE MIRCEA 2016
Data degustarii: 23.04.2019

Cred ca Prince Mircea este de multa vreme mai mult un reper decat un vin. Are atatia ani de calitate constanta (si de pret bun alaturi de calitate), incat sunt sigur ca producatorii nascuti mai tarziu s-au folost de Mircea si de fratele lui mai mare, Matei, pentru a se pozitiona pe piata si pentru a-si evalua propriile vinuri. Fara nici o urma de surpriza, ne intalnim din nou cu un vin intens, plin de fructe rosii, atat olfactiv, cat si gustativ, bine acompaniat de condimente din zona piperului si chiar a ardeiului iute, ba chiar si cu o urma de cenusa, bantuind un pic nasul si postgustul. Chiar daca este intens aromatic si are un corp mi degraba dens, Mircea este totusi un vin caracterizat de eleganta (e „Prince”, nu?), iar postgustul suculent si aciditatea vioaie il fac potrivit inclusiv pentru serile mai calde…

MAURO AMERICANO ZINFANDEL RESERVE 2016
Data degustarii: 23.04.2019

Business-ul ramane business, treaba care transcende uneori traditia, mandria, istoria locului si alte chestii similare. Altfel ar fi greu de explicat de ce o firma din Montalcino (da, casa lui Brunello) ar importa si imbutelia Zinfandel din California. Asta in conditiile in care e plin Sudul Italiei de Primitivo bun si accesibil. Dar business-ul e business. Iar acesta este cu siguranta un vin care circula repede - intens, concentrat, destul de alcoolic (probabil se va integra in sase luni - un an, dar inca se simte un pic alcoolul), la granita dintre sobru si “casual”. Arome de fructe negre de padure (coacaze, predominant), multa ciocolata, lemn si urme de lichior de cirese / visine. Taninuri fine dar inca prezente, aciditate buna si final lung, usor dulceag, dominat de fructe si condimente.

JELNA PINOT NOIR ROSE WILD YEAST 2018
Data degustarii: 23.04.2019

Chiar daca, de obicei, sunt la curent cu noutatile, am avut surpriza sa aflu, cu doar cateva ore inainte sa gust acest vin, ca a apucat deja sa faca ceva zgomot prin societatea inalta si relativ inchisa a finilor cunoscator de vin. Bine, de trecut pe la urechi ca exista - imi trecuse, insa nu ajunsese si pe sub nas... Asa ca m-am intalint cu el avand deja niste asteptari (ceea ce nu e mereu bine). Ce sa zic, a facut fata cu brio, desi cunosc doi-trei iubitori de Pinot Noir care ar da cu el de pamant. Daca ar fi sa cantarim spectrul aromatic, am gasi probabil vreo treime dintre arome provenite din interactiunea cu salbaticiunile de drojdii si spre doua treimi ca arome specifice de soi (sau 40/60?). Ceea ce ii da vinului o latura rustico-hipstereasca, cu un echilibru de tip turbofolk, in care niste note care aduc aminte de buturuga si capsunica se joaca de-a v-ati ascunselea cu fineturi de Bourgogne. Și gustul parca sta in aceeasi zona experimentalista asa ca singurul lucru pe care pot sa vi-l promit este ca veti face cunostinta cu un vin care fie va place mult, fie va calca pe nervi si sensibilitati. Sigur nu e un vin de indexat an zona „vazut, placut, poate revenim, uitat”. Felicitari oenologului. Inca vreo cateva sute de vinuri de-astea si ne putem prezenta in lume!

SAINTAYME

Saint-Emilion Grand Cru Classe
SAINTAYME
Data degustarii: 19.04.2019

Denis Durantou este proprietar al Château L’Eglise Clinet, una dintre podgoriile de renume din Saint Emillion, dar si al Les Cruzelles (Lalande-de-Pomerol) si al Montlandrie (in Côtes de Castillon). Discret, fara mare zgomot online sau prin presa de orice fel, isi vede de treaba ca un bizon fara dusmani naturali - molcom, fara nici o apasare, in ritmul pe care si l-a ales si care ii convine. Nu este unul dintre monstrii sacri ai facerii vinului, dar nici nu m-ar mira sa devina unul inainte de trecerea la cele sfinte. Ca imagine, corespunde. Dar atat despre om. Vinul este - hm, - exceptional, pentru cine bea asa ceva. E genul de vin care miroase atat de bine incat toata lumea amuteste de placere. Mure, afine, dude negre, fructe integrate, parca ai jura ca e 2012, nu 2016. In gust, insa, incepe sa semene cu suratele de varsta sa, isi tradeaza putin tineretea - e mult mai intens decat promitea nasul initial, aproape ca arde limba cu picanteriile sale (piper, ardei iute), iar pe final isi tradeaza si alcoolul destul de ridicat (14,5%). Dupa ce trec intensitatile de meteor in flacari, persista subtil si lung ceva nuci, mieji de caisa, oricum de ceva lemnos, dar nu provenit din obisnuitul butoi de vin. E de gustat acum, apoi prin octombrie, si apoi la fiecare sase luni pana cand epuizati stocul. Dupa umila mea parere, 24 de sticle nu ajung ca sa aflati pana unde poate merge. Dar varful de consum va veni, pe de alta parte, mult mai repede - 12-18 luni. Succes!