Vino in magazinul Club.unvinpezi.ro - avem doar vinuri bune, selectate de specialisti, la cele mai bune preturi!

Marina Samoila

M-am nascut si am copilarit in Dealu Mare, in zona Pietroasele, am facut Facultatea de Horticultura pentru ca-mi doream sa fiu “degustator de vinuri” – o notiune usor abstracta la jumatatea anilor 2000. Dupa facultate, ca orice om modern, am activat intr-un cu totul alt domeniu intorcandu-ma la cea mai mare pasiune a mea – vinul – in 2013 cand am facut cursul de somelieri cu Sergiu Nedelea si am inceput ca Wine Ambassador la Domeniile Tohani. Pentru ca am prins microbul dezvoltarii profesionale am inceput sa urmez cursurile WSET, la care in prezent sunt Diploma aspirant, adica sunt aproape de a finaliza ultimul nivel al aceste platforme de invatamant. Intre timp de la Domeniile Tohani am promovat ca Event Manager la Cramele Recas, pozitie pe care am detinut-o cu succes timp de 3 ani pana in decembrie 2019. Momentan, freelancer, avand proiecte ca wine educator si consultant de produs, semnandu-ma #winecharmer.

Comentariile lui Marina Samoila

SFANTUL GHEORGHE 2018
Data degustarii: 01.04.2021

Ce poate fi mai inspirat decat sa deschizi in ziua de Sfantul Gheorghe o sticla de vin cu acelasi nume? Vin ce face parte din colectia Cupola Sanctis a producatorului Crama Oprisor. Vinul acesta este prietenos, suplu cu note de cirese negre zemoare, de dulceata de visine, de prune uscate. Il recomand unsor racit (12-14 grade) langa preparate din carne de miel sau rata. Gustos si elegant, vin de zi cu zi, nu doar de sarbatoare.

ROGOVA CABERNET...

Domeniile Dascalu
ROGOVA CABERNET SAUVIGNON 2018
Data degustarii: 01.04.2021

Domeniile Dascalu, producator de vinuri din Mehedinti, localitatea Ragova ne propune astazi un Cabernet Sauvignon destul de tanar dar special vinificat pentru consum rapid. un vin rosu cu un raport calitate pret foarte bun, cu note clasice de mure, afine si vanilie. Asezat langa branzeturi dure, langa mancaruri din carne grasa de porc sau vita sau pur si simplu langa un castron cu pop corn sarat si un film bun va poate face serile relaxante si gustoase.

CAII DE LA LETEA ROSE VOL. 2 2020
Data degustarii: 01.04.2021

Caii de la Letea Vol 2 Rose, noua eticheta a fostei game Caii de la Letea Editie Limitata, cu vinul nou-nout de 2020. Este o placere absoluta in fiecare primavara sa ma delectez cu noile vinuri! Mai ales genul acesta de rose proaspat, racoritor si usor vegetal cu note suave de cirese si zmeura, ce-mi face pofta de rapane pe plita, piele bronzata si nopti de vara la malul marii. Ce poate fi mai frumoas decat vara acompaniata de in rose atat de reusit ca acesta? Roseul este un vin atat de prietenos incat cuvintele sunt de prisos. Are nevoie doar ca sticla sa fie foarte bine racita si compania potrivita! Se potriveste cu orice tip de peste sau fructe de mare si-ti va aminti sigur de racoarea serilor lungi de vara.

LES FUMEES BLANCHES...

Francois Lurton
LES FUMEES BLANCHES LIGHTLY SPARKLING 2019
Data degustarii: 01.04.2021

Daca va doriti un vin super interesant, o experienta, la un pret accesibil acesta este cu siguranta FRANCOIS LURTON - Les Fumees Blanches Sauvignon Blanc Petillant. Spun asta pentru ca mai rar gasim Sauvignon Blanc, frantuzesc, cu bule. Cred ca se potriveste de minune CO2-ul in acest vin! Notele proaspete ale Sauvignonului, de agrise, lime si soc, dar si prospetimea ies si mai mult in evidenta cu ajutorul dioxidului de carbon. Este un apreritiv minunat si va recomand sa luati de la 3 sticle in sus, pentru ca se bea extrem de rapid avand alcool de doar 11.5%.

REDENTORE REFOSCO 2015
Data degustarii: 01.03.2021

Iata cum astazi pornim intr-o calatorie in Italia, tara de unde vine vinul nostru: De Stefani - Redentore Refosco. Mai exact ajungem in Veneto, regiune viticola importanta a tarii. Refosco este numele strugurelui rosu din care este facut vinul, unul dintre cele 500 de soiuri de struguri cunoscuti in Italia. Vinul nostru este captivant prin prospetime, prin faptul ca paharul ne este umplut cu arome de mure, zmeura si visine zemoase. Desi vinul este maturat in butoaie de stejar timp de 3 ani, aromele ce-l definesc sunt cele de fructe proaspete cu tuse discrete de fum. Este un vin plin si aromat care se va potrivi perfect cu o portie de paste al ragu sau o pizza carnivora.

PRINCE MIRCEA FETEASCA NEAGRA 2018
Data degustarii: 01.03.2021

Vinarte este dupa cum bine stim producator cu renume din Romania, iar Prince Mircea poate cel baut Merlot din Romania. De data aceasta insa producatorul ne propune si alte doua soiuri ce s-a alaturat Printului. Cum fiecare crama are acest respec aparte pentru Feteasca Neagra este momentul sa intalnim Prince Mircea Feteasca Neagra! Va mai amintiti de prunele uscate umplute cu nuci, de visinele si ciresele zemoase, de vara? Atunci vinul asta, o data turnat in pahar, va va aduce exact aceste arome impreuna cu o consistenta medie si taninuri rotunde. Perfect pentru pizza sau paste cu sos rosu. Perfect pentru pranz dar si pentru cina.