Skip to main content
Nu sunt produse in cos!

✅ Vezi recomandarile expertilor pentru Paste

🐰 Vezi toate vinurile la oferta!

Dan Micuda

Blogger de vin. Şi atât. Singura diferenţă probabil faţă de alţi pasionaţi de vin este că, pe lângă faptul că îmi place subiectul respectiv în ansamblul său, am timp să şi scriu pe marginea lui. Unii zic că scriu bine, alţii nu, părerile sunt împărţite. Ca la vin. Cert este că de aici au pornit o serie de evenimente şi întâmplări în care m-am lăsat luat de val. Scriu despre vin de aproximativ cinci ani şi parcă ar fi ieri când m-am apucat. Da, am WSET Level 3, dar am băut probabil mii de vinuri, dar asta contează mai puţin faţă de pasiunea pentru subiect care m-a făcut întotdeauna să merg mai departe, să descopăr. Şi dacă ar fi să enunţ cel mai important lucru pe care l-am învăţat în toţi aceşti ani este că vinul comportă o importantă latura personală. Un review, o părere, o senzaţie, o degustare sunt doar clipe încremenite în timp, trecute printr-un filtru personal. Cu genul acesta de clipe şi senzaţii o să vă confruntaţi când o să-mi citiţi părerile despre un vin sau altul. Dar repet, cel mai important este să reţineţi că vinul este o chestie extrem de personală la care obiectivitatea se opreşte, conştient sau inconştient, la un anumit punct. Nimeni şi nimic nu vă va indica cu exactitate vinul/vinurile care să vor plăcea. Trebuie să îl (le) descoperiţi singuri. Şi, paradoxal, această selecţie de preferinţe personale va fi, ca şi voi, într-o permanentă schimbare. Ideal ar fi să vă potriviţi la gusturi şi păreri cu altcineva. Aşa călătoria vă va fi mai frumoasă. Pentru că vinul, în afară de calităţile intrinseci, până la urmă asta înseamnă şi acesta este farmecul său pentru mine: o permanentă aventură într-un univers mutant şi în continuă schimbare, a cărui paradigmă se schimbă de la an la an şi de la producător la producător. Sau de la băutor la băutor. Scuze, pasionat am vrut să spun…

Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?

Scrie-ne

COMENTARIILE LUI Dan Micuda

Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...